Tipuri de licente - Unde vrei sa ajungi?
O scurta prezentare a tipurilor de licenta din aviatie si cam ce ar trebui sa faceti pentru a obtine una.
Din ce in ce mai multi au inceput sa fie interesati de zbor, in orice forma a lui, fie avion, fie ultralight, fie parapanta sau chiar parasutism. Nu am sa incep cu o introducere lunga si plicticoasa despre dorinta omului de a zbura inca din vechi timpuri. Timpurile s-au schimbat si zborul devine din ce in ce mai facil pentru toata lumea o data cu avansarea tehnologiilor si dezvoltarea aeronauticii. Si aici ma refer si la zborul comercial, care pentru multa lume, a fost un prim contact cu senzatia de zbor. Sigur, oricine a stat la mansa vreodata stie ca nu exista nicio legatura intre zborul cu un avion comercial ca pasager si cel din cockpit, fie el si unul mic. Golul in stomac si presurizarea nu intotdeauna foarte lineara nu se compara in niciun fel cu senzatia de libertate pe care ti-o ofera o decolare la mansa avionului, chiar si de pe o pista inierbata. Probabil ca aceasta senzatie de libertate si euforie este data de posibilitatea de a-ti controla miscarea pe 3 axe, fata de 2 axe cum o facem in mod obisnuit mergind pe jos, cu masina sau motocicleta. Din pacate, pe internetul Romanesc, este foarte greu sa gasesti orice fel de informatie despre cum poti ajunge sa zbori. Majoritatea informatiilor sint de pe site-uri din Europa si US, doar ca acele informatii nu prea au legatura cu realitatile Romanesti, nici macar cele Europene, care fac referire la licentele JAA (Joint Aviation Authorithy), organizatie din care Romania face parte. De ce? Pentru ca oferta de scolarizare in Europe si mai ales in UK este una mai mult decit bogata, incepind de la zeci sau sute de scoli private pentru obtinerea unei licente PPL sau ULM pina la scoli de prestigiu precum Oxford Aviation Academy, Bristol, Cabair sau chiar burse oferite de armata sau de diverse companii aeriene. Voi incepe cu categorisirea tipurilor de licente si rating-uri. Pentru General Aviation, exista 3 tipuri mari de licenta si mai multe rating-uri. In acest articol ma voi limita la aceste tipuri de licenta si nu voi intra in discutiile despre licentele ULM, Brevetul de Parasutist, Baloane, motodeltaplan, parapanta sau balon. Acestea vor fi acoperite in articole viitoare, daca va exista cerere. Niciun fel zbor nu este ieftin! Bineinteles, exista diferente semnificative intre tipurile de licenta si tipurile de zbor si exista chiar si citeva posibilitati in Romania de a zbura gratis! Sigur, doar sa nu fi citit acest articol prea tirziu, dupa virsta de 26 de ani. Ca sa acopar si cerintele minime pentru emiterea licentelor enumerate mai sus, voi trece rapid prin ele: PPL - Virsta minima 17 ani la emiterea licentei, 16 ani pentru inceperea cursurilor - Certificat medical clasa 2 - 45 de ore de zbor, structurate astfel: minimum 25 de ore in dubla comanda, minimum 10 ore in simpla comanda, un raid in simpla comanda de minimum 150NM (aprox. 270km) cu aterizari pe doua aeroporturi diferite de cel de plecare - 180 de ore de pregatire teoretica (groundschool) - Licenta de operator radio in banda aeronautica - Promovarea cu minimum 75% a celor 9 examene teoretice - Promovarea testului practic (skill test) CPL - Licenta PPL(A) valida, cu Night Rating (Night Rating-ul se poate obtine in timpul cursului CPL si necesita 5 ore de zbor de noapte) - Certificat medical clasa 1 - Mnimum 200 de ore de experienta (150 la inceperea cursului), structurate astfel: 100 ore ca Pilot in Command (PIC), 20 de ore de raid aerian (cross-country) in conditii VFR, incluzind un cross-country de minim 300NM (aprox. 540km) cu oprire pe doua aeroporturi altele decit cel de plecare, 10 ore de zbor IR cu instructor in cazul in care nu aveti Instrument Rating, din care nu mai mult de 5 ore in simulator si 5 ore de zbor de noapte. - Promovarea examenelor teoretice cu minimum 75% - Promovarea testului practic (skill test) ATPL - Virsta minima 21 de ani - Certificat medical clasa 1 - Experienta de minimum 1500 de ore - Promovarea celor 14 examene teoretice cu minimum 75% - Promovarea skill test-ului. Daca doriti sa urmati calea catre o licenta comerciala, e de preferat sa urmati direct cursurile pentru examenele ATPL, care includ teoria pentru CPL, IR, ME. Practic, o data promovate aceste examene nu mai e nevoie sa dati examene teoretice pina la sfirsitul trainingului. Cele 14 examene trebuie date in maxim 6 sesiuni de examinare si trebuie promovate in 18 luni de la primul examen dat. De asemenea, daca detineti licenta PPL la momentul promovarii examenelor teoretice, aveti timp 36 de luni pentru a obtine CPL, IR/ME. Pentru a ajunge la ATPL exista doua mari directii: Varianta integrata sau varianta modulara. Varianta integrata presupune urmarea unui curs integrat, organizat de un FTO (Flight Training Organization) acreditat de Autoritatea Aeronautica Civila din statul membu JAA unde urmati cursul si deobicei dureaza aproximativ 3 ani. Dupa finalizarea cursului integrat veti detine o licenta fATPL (frozen ATPL), care va putea fi unfreezed dupa 1500 de ore de zbor. Pina atunci, veti beneficia de calitatile unei licente CPL. Varianta modulara reprezinta o varianta mai ieftina in general decit cea integrate (aprox. 35-40.000 EUR fata de 60-80.000 in varianta integrata), iar licentele obtiunte sint identice. Modular, practic, inseamna sa faci fiecare curs in parte, pentru fiecare licenta, nu neaparat la aceasi scoala. In Romania exista un singur FTO care face cursuri integrate catre fATPL, si anume Scoala Superioara de Aviatie Civila (SSAvC). Exista in general, in fiecare an, un numar limitat de locuri cu bursa, finantate de Min. Transporturilor, deobicei 10-20. Mai multe detalii puteti gasi pe site-ul Acedemiei (http://www.aviationacademy.ro) . Din pacate, in Romania, daca doriti sa urmati calea modulara singura metoda este sa urmati cursurile modulare organizate, incepind de anul acesta, de catre SSAvC. Mai exista si alte organizatii in curs de acreditare FTO pentru a realiza cursuri modulare, un exemplu este Regional Air la Tuzla, sau mai nou, scoala deschisa de catre Carpat Air la Timisoara (momentan limitata la CPL theory). Alta varianta este sa faceti parte din cursuri in afara tarii, chiar si la distanta in cazul teoriei ATPL. In acest articol am incercat sa prezint variantele de licentiere piloti existente in statele membre JAA si conditiile specifice, sigur, sumar. Daca va exista cerere, voi incerca sa detaliez in viitor cam care sint pasii exacti si cam ce presupune din punct de vedere devotament si cheltuieli. Cu siguranta voi detalia in articolul urmator pasii catre licenta PPL si variantele existente la noi pentru obtinerea licentei PPL.



del.icio.us
Digg
mai am o intrebare daca sti pe la timisoara se poate obtine PPL cu raitingurile mai sus mentionate? si care ar fi costurile si durata lor?
astept un raspuns
multumesc
As dori sa stiu daca Cesna 150 se incadreaza in ULM.
Va multumesc!
Post your comment